Twitter si YouTube folosite in scop guvernamental
Serviciul de microblogging Twitter a gazduit, pe 30 decembrie, o prima conferinta de presa guvernamentala in numele fortelor armate israeliene, care au avut, online, tag-ul @IsraelConsulate.

Intrebarile si raspunsurile au fost limitate la 140 de caractere, lungimea standard a unui mesaj Twitter ("tweet"). Din acest motiv, chiar si raspunsurile la cele mai complexe intrebari – despre care au fost scrise carti intregi – au fost scurte si la obiect, de multe ori incluzand abrevieri specifice pentru mesajele text.

Unul dintre utilizatorii Twitter care au urmarit conferinta a spus ca "acest Proces de la Nuernberg inversat nu va va salva imaginea", la care replica @IsraelConsulate a fost ca "scopul conferintei este de a auzi ce au oamenii de spus si de a ne face cunoscut punctul de vedere in randul celor care folosesc Twitter".

Pe langa Twitter, guvernul israelian a mai apelat si la alte instrumente online pentru a-si promova si sustine punctul de vedere. Astfel, israelienii au un canal dedicat pe YouTube, care prezinta videoclipuri in care sunt prezentate monumente faimoase din intreaga lume – cum ar fi turnul Eiffel sau Big Ben – in timp ce sunt distruse, in cadrul unei campanii cu sloganul "Va place asta? In Sderot, oamenii traiesc astfel de opt ani". In plus, mai multe bloguri sunt utilizate pentru a raspandi mesajele Ministerului israelian de Externe.

Definitia razboiului s-a schimbat, astfel incat a fost necesara si modificarea diplomatiei publice, potrivit lui David Saranga, responsabil pentru relatii media in cadrul consulatului israelian din New York, care a organizat conferinta pe Twitter.

Reteaua de microblogging Twitter a atras atentia cerucrilor politice, un raport al armatei americane sustinand ca teroristii ar putea utiliza serviciul pentru a organiza si planifica atacuri. Aceasta ipoteza a fost respinsa ca fiind paranoica la momentul emiterii sale, insa, la cateva saptamani dupa, presa a dezvaluit ca recentele atacuri din Bombay au fost orchestrate partial prin utilizarea de noi tehnologii.

Si, desi Twitter nu a fost folosit in mod expres de teroristi, BBC a publicat cu titlu de fapte informatii furnizate de utilizatorii Twitter care se aflau in Bombay in perioada atacurilor, fara a verifica veridicitatea datelor. Ulterior, editorii BBC au prezentat scuze pentru orice dezinformare accidentala rezultata in urma respectivei actiuni.

Short URL: http://www.underclick.ro/?p=1990